|
 |
Nuduri celebre - Cântăreţe care au pozat goale(5) |
|
Creatorul revistei „Hustler”, Larry Flint, a criticat
tot timpul „Playboy”-ul, declarând că toate pozele ce apar aici sunt
mult prea periate, adică artistice. Larry susţine sus şi tare că în
revista sa toate femeile apar în splendoarea lor, fără silicoane sau
altfel de operaţii estetice, totul este natural. Si cu toate astea,
„Playboy” este una dintre cele mai cumpărate reviste, una ce dă naştere
la noi tendinţe în modă. De-a lungul timpului, o serie de cântăreţe au
apărut în pictoriale mai mult sau mai puţin reuşite.
Sora lui Michael
La Toya Jackson (născută în 1956) cântăreaţă, scriitoare de cântece,
este cunoscută şi datorită faptului că este al cincilea copil al
cunoscutei familii Jackson. A avut o carieră de succes între 1980 şi
1990. In 1989 a luat decizia de a poza pentru „Playboy” şi a-şi expune
zonele intime. Numărul în care ea a apărut pe copertă a fost unul
dintre cele mai bine vândute din istoria revistei. S-au vândut peste 8
milioane de exemplare. Ea a pozat din nou, în 1991, în scopul de a-şi
promova cartea autobiografică şi a fost prima celebritate care a scos
totodată şi o casetă video pentru „Playboy”.
Inaintaşa solistelor

Samantha Fox a apărut în numărul din octombrie 1996 al revistei. Si-a
început cariera de model pozând ca prima fata de la pagina 3 din „The
Sun”, în care a apărut topless. De asemenea, a apărut şi în reviste
porno uşoare din Anglia. Muzica ei susţine cam tot ce a făcut în viaţa
particulară, titluri ca: „Atinge-mă! Iţi vreau corpul” spun cam tot ce
era de spus. Fata este înaintaşa „cântăreţelor” precum Laura Andreşan
sau Simona Senzual.
La Luna
Belinda Carlisle a pozat în „Playboy”, în numărul din august 2001. Cine
nu a dansat la sfârşitul anilor 1990 cel puţin o dată pe melodia ei „La
Luna”? O roşcată focoasă, care a făcut înconjurul lumii cu melodia ei,
a colaborat din plin cu Madonna., ea având 42 de ani la momentul când a
pozat în revistă.
Fiica lui Frank Sinatra
Nancy Sinatra a pozat în mai 1995, este fiica celebrului Frank Sinatra
cu prima soţie. De la tatăl său a moştenit talentul pentru muzică. Cea
mai cunoscută melodie a ei rămâne „These boots are made for walkin”.
Poate şi pentru a scăpa de renumele tatălui său sau pentru a fi ţinută
minte şi pentru altceva decât voce, a ales să pozeze goală la vârsta de
54 de ani. Deşi pozele au iscat un adevarat scandal, Nancy a declarat
că tatăl său e mândru de ele.
Fata rea din pop
Willa Ford, un nume nu prea cunoscut în lumea muzicală, a pozat în
„Playboy” în numărul din martie 2006. S-a declarat singura fată rea din
lumea muzicii pop din America. A scos 3 albume muzicale din 2001 până
astăzi. Este mai mult cunoscută datorită participării ei la emisiuni
precum „Dansez cu o stea” (varianta românească este „Dansez pentru
tine”).
Simina Dona
|